Ionuț Lupescu îi critică pe oficialii lui Dinamo. „Nimeni nu a știut să gestioneze perioada asta!”

Ionuț Lupescu îi critică pe oficialii lui Dinamo. „Nimeni nu a știut să gestioneze perioada asta!”
Ionut Lupescu asista la partida dintre FC Voluntari si Dinamo Bucuresti (echipament rosu), intr-o partida din etapa a 14-a a Ligii 1, luni 5 noiembre 2018, pe stadionul din comuna Voluntari, jud. Ilfov. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO
  • Publicat:

Ionuț Lupescu a analizat situația din „Ștefan cel Mare” și nu a ezitat să îi critice pe oficialii lui Dinamo.

Dinamo a încheiat anul pe poziția a 15-a în Liga 1, cu un singur punct peste Academica Clinceni, iar Ionuț Lupescu a explicat de ce au ajuns „câinii” în această situație.

Fostul mare internațional român crede că oficialii lui Dinamo au greșit că nu au încercat să unească echipa, ci au dezbinat-o.

Ionuț Lupescu îi critică pe oficialii lui Dinamo

Totodată, Ionuț Lupescu a explicat ce trebuie să facă Dinamo pentru a se salva de la retrogradare în sezonul 2021 – 2022.

„Dacă stai şi te gândeşti în utlimii ani la câte greșeli s-au făcut, e normal că o dată şi o dată să ajungi acolo şi să chiar să fie riscul să retrogradezi.

Strict profesional rezultatele nu l-au ajutat pe Mircea Rednic, dar au fost mult mai multe lucruri interne acolo. Diferite găşti, nimeni nu a ştiut să gestioneze perioada aceasta, să nu unească, toată lumea a dezbinat şi iată că sunt acolo unde sunt.

(n.r. să urmeze modelul Rapidului?) Nu trebuie neapărat. Trebuie nişte oameni competenţi care chiar ştiu ce trebuie făcut, care ar trebui să vină din fotbal că Dinamo a avut destui oameni in aceşti 20 de ani aşa zis bussines man veniţi din afară din păcate au gesitonat foarte prost totul la Dinamo. Ar trebui să dam credit şi foştilor jucător, ei cel puţin ştiu ce inseamnă fotbalul”, a declarat Ionuţ Lupescu.

Ionuț Lupescu vrea 18 echipe în Liga 1

Ionuț Lupescu a vorbit și despre varianta lansată de Mirel Rădoi, cel care a dezvăluit că LPF și FRF au de gând să schimbe sistemul pentru ca în prima ligă să  joace 18 echipe, față de 16 ca până acum.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Regina Întunericului rupe tăcerea, la o zi după înmormântarea secretă a lui Prigoană: 'Nu și-a dorit să fie văzut mort!'
Regina Întunericului rupe tăcerea, la o zi după înmormântarea secretă a lui Prigoană: 'Nu și-a dorit să fie văzut mort!'
Cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo a reacționat după episodul de la București, iar internetul ”a explodat”
Cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo a reacționat după episodul de la București, iar internetul ”a explodat”
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Marian Iancu are un verdict surprinzător asupra scorului dictat de UEFA la România - Kosovo!
Marian Iancu are un verdict surprinzător asupra scorului dictat de UEFA la România - Kosovo! "Comisia reţine ce am făcut.…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Muncitori înghițiți de pământ la Săpoca, în Buzău. Trei au fost scoși în viață, al patrulea nu a mai avut nicio șansă. Șapte copii au rămas fără tată
Muncitori înghițiți de pământ la Săpoca, în Buzău. Trei au fost scoși în viață, al patrulea nu a mai avut…
SOARELE ar putea avea o altă COMPOZIȚIE decât se credea până acum!
SOARELE ar putea avea o altă COMPOZIȚIE decât se credea până acum!
Ce a apărut la mormântul lui Silviu Prigoană, la o zi după înmormântare: 'Nu trebuie să ne fie frică de moarte'
Ce a apărut la mormântul lui Silviu Prigoană, la o zi după înmormântare: 'Nu trebuie să ne fie frică de…
Maşinile interzise de la circulație. Decizia a intrat deja în vigoare pe 4 noiembrie. NU poți intra în oraș
Maşinile interzise de la circulație. Decizia a intrat deja în vigoare pe 4 noiembrie. NU poți intra în oraș
Carmen, asistenta moartă în casa vecinului, înmormântată! Ireal ce s-a întâmplat la slujbă
Carmen, asistenta moartă în casa vecinului, înmormântată! Ireal ce s-a întâmplat la slujbă
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Liga Naţiunilor: România - Kosovo. Meciul a fost abandonat. Jucătorii naţionalei Kosovo nu s-au mai întors pe teren
Liga Naţiunilor: România - Kosovo. Meciul a fost abandonat. Jucătorii naţionalei Kosovo nu s-au mai întors pe teren
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Cine a convins-o pe Andreea Antonescu să pozeze în Playboy. Ce a făcut artista cu cei 30.000 de euro câștigați din pictorial
Cine a convins-o pe Andreea Antonescu să pozeze în Playboy. Ce a făcut artista cu cei 30.000 de euro câștigați…
×